Îngrijirea genunchiului ar trebui să fie o prioritate pentru oricine, din simplul motiv că articulația genunchiului este cea mai afectată de leziuni acute și suprasarcină. Tocmai din acest motiv, ar trebui acordată mai multă atenție genunchiului și îngrijirii acestuia, mai ales în cazul persoanelor care practică un sport.
Stresul la care este supus genunchiul în viața de zi cu zi
Articulația dintre femur și rotulă trebuie să reziste la un stres enorm și, din acest motiv, cartilajul rotulian este foarte gros, ajungând să măsoare chiar și 7 mm.
Meniscurile și ligamentele contribuie la stabilitatea genunchiului, dar impacturile provocate de mers și alergare, în special pe terenuri neuniforme, pot deteriora grav meniscul și cartilajul, afectând sănătatea genunchiului.
Ce este cartilajul? Cartilajul este alcătuit din 65-80% apă, 10-30% colagen și 5-10% proteoglicani. Proprietățile sale de rezistență și de elasticitate îi permit să se adapteze la presiuni, cu remodelare continuă. Membrana sinovială a fiecărei articulații are funcția de a produce lubrifiantul principal al articulațiilor, respectiv acidul hialuronic.
Vom răspunde în cele ce urmează unor întrebări frecvente, iar răspunsul constituie de fapt un mini-ghid pentru menținerea sănătății genunchiului.
Ce leziuni poate suferi cartilajul?
Leziunile cartilajului pot afecta orice parte a genunchiului, cu severitate între gradul 1 și gradul 4: inflamarea cartilajului (gradul 1), caneluri și fisuri (gradul 2 și 3), expunerea osului subcondral (gradul 4) cu artroză.
Tratamentul deteriorării cartilajului este un subiect complex, dar esențial pentru menținerea sănătății atât de necesare a genunchiului.
Mersul pe jos și alergatul pot determina apariția osteoartritei genunchiului?
Nu există cercetări care să susțină acest lucru. În schimb, în cazul alergătorilor care parcurg mulți kilometri lunar, au fost găsite o serie de dovezi științifice, care arată că oboseala musculară reduce capacitatea genunchiului de absorbire a impactului.
Sunt sedentar. Cum pot începe să fac mișcare fără a pune în pericol sănătatea genunchiului?
Persoanele sedentare, de multe ori supraponderale, care decid să înceapă să facă plimbări lungi sau să alerge trebuie să își dozeze efortul în primele etape. Indicat ar fi să se alterneze ciclismul cu zile de alergare sau de mers pe jos, ceea ce permite întărirea cvadricepsului fără supraîncărcarea genunchiului. Dintre sporturi, ciclismul este cel care ajută cel mai mult la menținerea genunchiului în starea cea mai bună. De fapt, mișcarea ciclică a pedalării ajută la producerea fluidelor sinoviale.
Exercițiile cu benzi elastice sunt, de asemenea, o modalitate practică de a întări cvadricepsul și mușchii fesieri.
Persoanele supraponderale trebuie însă să slăbească înainte de a începe să facă mișcare, fie că este vorba despre plimbări lungi, alergare sau ciclism.
Și înotul este util, în special dacă este asociat cu exerciții de gimnastică în apă.
Este importantă să asigurăm sănătatea meniscurilor?
Funcționalitatea și sănătatea genunchiului sunt legate de integritatea meniscurilor. Aceste două ”amortizoare” protejează cartilajul genunchiului chiar și atunci când sunt uzate și degenerate.
Pot apărea fracturi de stres la genunchi?
Fracturile de stres la nivelul genunchiului nu sunt frecvente. Persoanele care încep să facă plimbări lungi și să alerge după o perioadă îndelungată de viață sedentară, fără a respecta progresia corectă a exercițiilor, și cele supraponderale pot suferi însă fracturi de stres ale platoului tibial, care pot fi remediate cu un tratament conservator.
Ce ar trebui să fac dacă genunchiul este umflat?
Trebuie să vă odihniți, să aplicați gheață timp de 10 minute, de 2-3 ori/zi și să luați antiinflamatoare timp de câteva zile. Dacă nu remarcați ameliorări, contactați medicul specialist.
Infiltrațiile cu acid hialuronic sunt eficiente pentru sănătatea genunchiului?
Rolul infiltrațiilor cu acid hialuronic în tratarea genunchiului artrozic este recunoscut de mulți ani, acestea asigurând lubrifierea articulației și sporind capacitatea de amortizare a impactului alergării. Calitatea și cantitatea de acid hialuronic produs de membrana sinovială a genunchiului sunt afectate în cazul în care genunchiul este artritic sau suferă o primă leziune a cartilajului.
Vascosuplimentarea cu acid hialuronic s-a dovedit foarte eficientă, deoarece restabilește caracteristicile hidrodinamice și vascoelastice ale fluidului sinovial, permițând genunchiului să reziste la stresul mecanic.
Sunt utile suplimentele alimentare pentru sănătatea genunchiului?
Este dovedit faptul că glucozamina, calciul, gheara diavolului și colagenul au un rol important în prevenirea osteoartritei și în tratarea simptomelor. Terapiile naturale pe bază de plante sunt utilizate pe scară largă în Orient, însă în prezent devin tot mai populare și în Occident, unde sunt asociate cu medicamente utilizate în tratamentul bolilor articulare.
No comments yet.