Aplicarea cremei No Dol cu ajutorul ultrasunetelor, mai eficientă decât simpla aplicare a ultrasunetelor
Eficiența terapeutică a aplicării cremei No Dol cu ajutorul ultrasunetelor în cazul pacienților afectați de gonartroză a fost stabilită în urma unui studiu. Atfel, în studiul observațional au fost recrutați 64 de pacienți: 46 femei și 18 bărbați, cu o medie a vârstei de 47 de ani. Numitorul comun al acestor pacienți a fost faptul că, în cazul lor, AINS (antiinflamatoarele nesteroidiene) au fost ineficiente sau au cauzat efecte adverse.
Ca mecanism, pacienții au fost împărțiți în două grupuri. Primul grup a fost compus din 31 de pacienți tratați cu crema No Dol prin aplicare cu ultrasunete, în timp ce al doilea grup, format din 33 de pacienți, a fost tratat doar cu ultrasunete și ulei de parafină. Diagnosticul a fost pus în baza anamnezei, datelor clinice, radiografiei de genunchi și a ecosonografiei.
În cadrul studiului s-au analizat următorele aspecte: timpul necesar unui pacient pentru a merge pe o distanță de 25 metri și viteza (măsurată în secunde) cu care se ridică un pacient de pe un scaun fără ajutorul mâinilor, iar testul a fost repetat de trei ori. De asemenea, s-a urmărit intensitatea durerii genunchiului utilizând AVS (scală vizuală analogică) de la 0 la 100 mm. Toate acestea au fost testate atât la începerea tratamentului, cât și la două săptămâni după terminarea terapiei.
Concluzia studiului: aplicarea cremei No Dol cu ajutorul ultrasunetelor s-a dovedit a fi mult mai eficientă decât simpla aplicare a ultrasunetelor în tratamentul gonartrozei.
No comments yet.